If the lights go out


Pun întâi o panorama făcută de pe Elisabeth Bridge. Restul articolului poate plictisește lumea, fiind despre drumul nostru înapoi spre casa și nebunia aferenta. :)


Dat fiind faptul ca trenul nostru avea sa plece la ora 13, ne decazam, lăsam catrafusele la recepție si plecam spre un ultim obiectiv, Muzeul Holocaustului. Intrarea este 100 de forinți (~3lei) pentru studenți. Înauntru nu poți sa nu ramai impresionat de lucrurile pe care le vezi (în special câteva filmulețe).

Vine însă vremea sa mergem la gara, nu înainte de a ne face oarece provizii :)  Trenul, un rapid in foarte mare măsură asemănător cu ale noastre, pleacă întocmai la timp. Înauntru, liniște si pace. Nu tu zgomote, lume zbierând isterica la telefon sau orice altceva (e important de menționat).

Apare în scurt timp și nașul lor, un tip prezentabil, calm, cu cămașa călcata, cu o serie de dispozitive de emis bilete celor fără (de asemenea important).

După 5-6 ore (sau ceva de genul) ajungem in Arad. Nu avem prea mult timp la dispoziție asa ca ne luam bilete si ne urcam in acceleratul Arad-Mangalia. Treaba merge relativ bine o scurta perioada de timp pana in momentul când trenul oprește in the middle of nowhere. Lângă noi, un alt accelerat, rămas in mijlocul pustiului de mai bine de 5 ore. Cei câțiva călători care nu se duseseră la "ia-ma nene" sunt preluați de trenul nostru. Vreo 3 femei cațe și un copil intra la noi in compartiment. Distracția era pe punctul sa înceapă. Odată plecați, se apuca distinsele noastre doamne de dat telefoane rudelor, cum ar veni, sa le explice (zbierând la telefon) situația de fata. Nu exagerez, dar si-au sunat fiecare poate mai bine de jumătate din agenda, repetând aceeași placă.

Liniștea din trenul maghiar s-a transformat într-o harmalaie infernala. Nici căștile din dotare, date la blană , nu reușeau sa le acopere pe gaițe. Aveam capul făcut calendar și nu trecuse nici măcar o ora din cele 7 cât făceam pana acasă. Lansaseră tutele pana și o polemica despre care companie de telefonie mobilă are semnalul mai bun. Bă ești nebun?

Vine si nasul nostru, cu basca pe creștetul capului, cu ditamai burta atârnândă  :|  și cu o aroganta de invidiat. Totul mergea perfect.

Ulterior trenul s-a umplut pana la refuz de alti indivizi care mergeau la mare, multi dintre ei stand pe coridoare. Nu pot intelege de ce ai sta 16 ore (fara intarzieri) sau mai mult in picioare ca sa te duci la mare :|

In fine, ajungem si noi acasă pe la 3 dimineața, cu o ora si jumătate întârziere.

Mai e ceva de zis ?

1 comments:

  1. detalii, detalii despre ai nostri tineri care merg 16 ore cu trenul pana la mare :D

    RăspundețiȘtergere

 

Blogroll