Turcia partea a 2-a

Cea de-a treia zi petrecuta in Istanbul a fost, din punctul meu de vedere, si cea mai spectaculoasa. Intrucat era luni, cand destule muzee sunt inchise, tinta noastra principala a fost "croaziera" pe Bosfor. Cu numai 20 de lire(40 de lei) esti dus intr-o ora si jumatate pana la Marea Neagra. Merita!

Dupa un mic-dejun luat pe fuga plecam spre Eminonu, locul de unde urma sa plece vaporul. Ca o paranteza, pe langa alte porcarii mancate pe la turcaleti, am gustat, din curiozitate, si niste lubenita. Concluzia: n-are gust, dulceata, nimic! Se pare ca ei inca n-au auzit de lubenita de Dabuleni :)) Ar trebui totusi.


"Viata de caine"

Dupa cateva minute de mers cu vaporu incep sa isi faca aparitia pe malul apei o gramada de vile, fiecare cu cate un mic yaht(cel putin). Ce viata de caine pot duce oamenii aia :))

Punctul final al croazierei era un deal care "gazduia" ruinele unui castel al carui nume imi scapa :) de pe care se putea vedea si Marea Neagra. Aveam 2 ore la dispozitie sa ajungem in varf, asa c-o luam evident... la pas.

De indata ce ajungi sus ramai fara aer si ... fara cuvinte. Privelistea iti ia respiratia. La propriu.

Briza marii te racoreste instant, cu toate ca acolo sunt "la datorie" si o gramada de pusti care te streseaza sa-ti vanda apa rece. De fapt, prin tot Istanbulul gasesti la fiecare pas oameni de tot felul care incearca sa iti vinda "col` uata`". Devii usor paranoic dupa cateva zile. Ti se pare ca ii auzi peste tot. Dar sa revenim.

Dupa cateva ore croaziera se termina si urmatoarea destinatie este malul asiatic, pe un deal plin de relee, pentru a vedea panorama orasului. Asadar trecem podul peste Bosfor si apoi o luam iarasi la pas spre varf.


"Vanzatorul de biciclete"

La un moment dat ajungem intr-un parculet, chiar aproape de varf cautand "locatia ideala" pentru panorama. Vazandu-ne mai albi la fata :) , un turc, care statea cu familia la un gratar, se baga in vorba cu noi.( altu!?). Auzind ca suntem din Romania, ne invita la el. Noi, avand inca proapata intamplarea din ziua precedenta, il evitam si ne continuam drumu. Insa turcul nu se lasa si vine dupa noi :|

Curios, vorbea romana. stalcit, da` vorbea. Asta mai ramasese caci demult, dupa spusele lui, o stia la perfectie!

Turcul se dovedeste a ne fi de folos indicandu-ne "locul ideal" cautat de noi. Ne invita apoi la masa la el, in caz ca ne-ar fi fost foame, insa il refuzam. Continua apoi cu detalii despre viata lui: era vanzator de bicilete; aia era ziua lui libera, avea una la 7 zile; ne spune unde locuieste, ne arata masina lui, se ofera sa ne duca pe malul celalalt mai tarziu, daca avem nevoie. Ne da cartea lui de vizita, apoi, protector, ne avertizeaza ca sunt multi nebuni prin Istanbul si sa avem mare grija. La plecare tine sa specifice ca tot ce ne-a oferit nu avea si un "interes ascuns". Il credem pe cuvant apoi il salutam si plecam mai departe.

Seara ne prinde tot prin parculetul dintre Sfanta Sofia si Moscheea Albastra, pe o banca, asaltati de aceiasi turcaleti care de data asta ofereau repetitiv si obsesiv ceai(adus de acasa intr-un termos si vandut cu o lira). De pomana.

Dar despre ceaiul lor si ceva legat de asta, in alta zi. Acum pozele.